Nemulțumirea iubitorilor de sport din Galați față de incapacitatea autorităților locale de a sprijini sportul din oraș i-a determinat pe aceștia să organizeze un marș de protest. Circa o mie de persoane au manifestat astăzi, mesajele critice vizându-l în special pe primarul Dumitru Nicolae: „Sportul moare, primarul doarme!”, „De nouă ani așteptăm o finanțare, când ai să te trezești primare?”.
Desfășurat timp de circa o oră, marșul s-a încheiat în fața prefecturii Galați, unde protestatarii s-au întâlnit cu prefectul Claudiu Brânzan. Acesta a promis că problemele ridicate vor fi discutate cu colegii săi din administrația locală, urmând a fi găsite soluții pentru rezolvarea situației. Suporterii gălățeni sunt nemulțumiți de atitudinea ignorată pe care autoritățile locale o au față de sport. Ei au acuzat faptul că în Galați nu există o sală adevărată, la standarde europene, motiv pentru care echipa feminină de volei CSU Metal, campioana României, a fost obligată să găzduiască în București meciurile din Liga Campionilor. Sală de care are nevoie și echipa feminină de handbal Oțelul.Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER